Deși fanii vâlceni erau sceptici și așteptau primul succes abia în turneul de „baraj” contra unei echipe de Divizia A, HCM a câștigat într-un moment important și s-a înscris în lupta pentru locul 10 în Liga Națională, care asigură rămânerea în primul eșalon. Elevele Simonei Gogârlă au sărbătorit îndelung la final pe teren prima victorie din scurta istorie a clubului, înființat vara trecută, după 27-19 cu CSM Ploiești.
Antrenoarea vâlcencelor, Simona Gogârlă, speră să nască liniștită la vară, fără a mai avea emoțiile turneului de „baraj”. „Le mulțumesc tuturor celor care au avut răbdare cu noi, sperăm să fie alături de noi și în viitor. Avem jucătoare cu suflete mari, au vrut să arate că pot să joace și un handbal frumos. Această victorie este foarte importantă, este o gură de oxigen. Să fim sănătoși, avem meciuri multe, efortul este mare, trebuie să gestionăm această oboseală și să ne revenim la momentul meciurilor”, a declarat fosta mare jucătoare a Oltchimului.
Interul Janina Luca a înscris 11 goluri și continuă să fie lider în topul golgeterelor. „Mereu ne-am propus să câștigăm, dar acum ne-a și ieșit. O să ne concentrăm să câștigăm și sâmbătă la Constanța, să facem punctele necesare să terminăm pe 10 și să scăpăm de grija barajului. Sperăm să terminăm acest sezon cât mai bine. Mă gândesc că, dacă îl vom termina cu bine, va fi altceva la anul, se vor face investiții și nu vom mai avea emoții. Vroiam nepărat să câștigăm cu Ploieștiul și să ne luăm revanșa, că ne-au bătut de două ori în sezonul regulat. Nu pot să zic că nu mi-ar plăcea să câștig trofeul de golgheteră, dar important este să terminăm bine”, a spus Janina Luca.
Președintele clubului vâlcean, Toma Pleșa anunță întăriri ale lotului. „Echipa e pe un drum ascendent, le felicit pe fete, deși mai sunt momente la care încă e de lucrat. Dacă începea acum campionatul, altfel era situația. Poate capătă și ele încredere, pentru că este o echipă cât de cât sudată. Păcat că nu ați văzut meciul de la București, de altfel, arbitrii care au decis acolo rezultatul, au fost suspendați, dar pe noi nu ne mai încălzește cu nimic. Pe noi ne interesează sezonul viitor, din vară vor ajunge câteva jucătoare care să aducă handbalul la măcar jumătate din ce a fost, publicul de la Vâlcea o merită. Sperăm că vom aduce sponsori care să ne ajute, cred că vom avea un buget mai mare, pentru sezonul următor ne propunem intrarea în play-off, adică locurile 1-8”, a declarat Toma Pleșa.
Articol scris de ADI GEORGESCU
Foto: Dan LIXANDRU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER